„A dobândi vindecarea este mai presus de orice în ştiinţa medicală; mai multe căi, însă, ducând către această ţintă, trebuie s-o alegem pe cea mai puţin vătămătoare”
Hipocrat (părintele medicinei universale)
Tot Hipocrat spunea când era întrebat, că e mult mai uşor să previi o imbolnăvire decât să o tratezi.
Efectul tămădiutor al plantelor a fost experimentat şi recunoscut încă din vechime, această ştiinţă a fost transmisă oral sau în scris din generaţie în generaţie. Cei ce aveau vaste cunoştinţe în acest domeniu, au ordonat toate datele şi experienţele într-un sistem.
Arta vindecării devine ştiinţa sau cel puţin este abordată ştiinţific, plantele fiind considerate mijloace curative, remedii. Cu mijloacele aparent primitive, planta acţionează mai subtil şi mai precis decât cel mai exact chimist în laboratorul său.
Fitoterapia este intr-adevăr o ştiinţă milenară, fiecare epocă aducându-şi contribuţia în ceea ce priveşte experimentarea efectului a sute de plante medicinale (buruieni).